Asociația Biblioteca Virtuală Elit Oradea, a fost înființată în anul 2020 ca și o asociație non-profit
cu caracter privat dar care derulează și programe de interes public. Acest lucru se face prin digitalizarea
unui fond de carte cât mai extins și în funcție de interesul manifestat de cititori.
Asociația este o întreprindere socială de inserție asigurând programe de inserție profesională, în
colaborare cu diverse organisme și instituții abilitate în acest sens.
Asa cum rezultă și din obiectivele asociației, aceasta a creat și administrează o bibliotecă virtuală
gratuită pentru toți cei interesați. În același timp pune la dispoziția publicului și o bibliotecă materială
pentru împrumut acasă.
În același timp derulăm programe sociale pentru diverse grupe de vârstă sau profesionale,
activități cultural educative și de informare în colaborare cu instituții publice, organizații și asociații de
diverse profiluri. Suntem preocupați de valorificarea cunoștințelor și a valorilor acumulate în timp,
pentru cunoașterea lor și punerea la dispoziția ceor interesați. În acest sens stimulăm cercetarea
științifică inclusiv prin intermediul Centrului de cercetare SCIENTIA din cadrul asociației noastre.
- Tel. Președinte 0743223339
- Tel. Director executiv 0744589400
- Email. bibliotecavirtualaelit@gmail.com